Acasa de Craciun

Editorial aparut in Info Kappa Nr. 434 / 20 decembrie 2010

Motto:
Craciunul este o necesitate. Trebuie sa existe cel putin o zi pe an in care sa ne amintim ca suntem aici si pentru altceva decat propriile noastre persoane. Eric Sevareid
‚Acasa’ este acel loc de unde pe masura ce cresti iti doresti sa pleci, iar unde pe masura ce imbatranesti iti doresti sa te intorci. John Ed Pearce

S-au implinit 5 luni de cand m-am stramutat temporar in Viena. Cu putin timp in urma, intr-unul din week-end-urile petrecute acasa in familie (comportament de navetist, deh!), nepotelul meu in varsta de aproape 5 ani incerca sa ma convinga sa nu mai plec la aeroport, cu argumente cat se poate de rationale. In afara de clasicele „nu vreau sa pleci!”, „unde te duci?”, „de ce nu mai stai cu noi in curte?” etc., cea mai descurajanta intrebare a venit spre final. I-am explicat ca e nevoie sa stau in alta casa, mai aproape de serviciu. La care m-a intrebat contrariat: „dar de ce ai nevoie de doua case?”. Am ocolit cu gratie un raspuns direct, povestindu-i de parcul de distractii, de ratustele din apropierea apartamentului de la Viena. Ne-am pupat, i-amspus ca voi reveni repede si ca il astept in vizita la vara. Au urmat intrebarile catre sora mea, categoria „cand mergem la Gina?”.

Astazi am mai dat o tura prin targurile de Craciun vieneze, dupa ultimele cadouri pentru acasa. A fost foarte...frig! Tendinta fireasca: sa termin drumurile cat mai repede, ca sa ma intorc la caldurica.

Cu picioarele bocna am urcat in autobuz, numarand in gand cate minute am pana la destinatie si incercand sa ma organizez pentru restul zilei de astazi. Si uite-asa, uitandu-ma pe fereastra la cladirile pe langa care treceam, m-a lovit o revelatie. Nu simteam nici o deosebire fata de Bucuresti. Si acolo faceam planuri in tramvai. Fie ca trec pe langa Casin sau pe langa Konzerthaus, ma cuprinde aceeasi senzatie placuta. Incep sa simt din nou degetele de la picioare, caldura urca apoi incet catre glezne. Anticipez mirosul ceaiului fierbinte de plante pe care o sa mi-l fac acasa, cana calda in palmele mele reci, relaxarea cu ochii pe jumatate inchisi si luxul de a atipi in fata televizorului, pentru ca e sambata. Senzatia de libertate asociata cu ziua libera, atmosfera lipsita de griji care ma va cuprinde, ca de obicei inainte de Craciun.

Inca o fractiune de secunda si gandul a zburat inapoi pe bancile facultatii. Piramida lui Maslow (http://en.wikipedia.org/wiki/Maslow%27s_hierarchy_of_needs ). Intre timp l-am descoperit si pe Hofstede (http://en.wikipedia.org/wiki/Geert_Hofstede ) si unul il cam combate pe celalalt, insa nu conteaza. Ii plac pe amandoi si cred ca au dreptate fiecare in felul lui. Pentru cine nu recunoaste teoria respectiva, incerc sa o redau super simplificat.

Maslow spunea ca exista o ierarhie a nevoilor umane, care porneste de la cele de baza, fiziologice (mancare, bautura, somn, digestie, etc.), trece apoi la siguranta (fizica, financiara, sociala, etc). Urmeaza cele legate de dragoste, stima fata de sine si finalizeaza apoteotic cu realizarea in plan spiritual, auto-dezvoltarea. Ideea de baza a lui Maslow era ca pana nu iti acoperi necesitatile din plan inferior, nu ai starea necesara pentru a le aborda pe cele din plan superior. Hofstede (si nu numai el) a combatut gruparea nevoilor in ierarhiile respective, acuzandu-l pe Maslow de individualism si atragand atentia ca ierarhia nevoilor difera de la o societate la alta. Asta pentru ca el a studiat diferentele inter-culturale si a venit cu o clasificare a acestora. Concluzia lui era ca in societatile colectiviste nevoile sociale pot fi considerate ‚de baza’ intr-o masura aproape egala cu cele fiziologice. In fine, combatantii lui Maslow au mai subliniat ca ierarhia poate diferi de altfel si de la un individ si/sau clasa sociala la altul/a.

Bineinteles ca fiecare are dreptate in contextul ales, conteaza insa cu adevarat sa constientizam ca fiecare din noi are o ierarhie a nevoilor. Oarecum dupa principiul conform caruia nu ai nevoie de benzina daca nu ai masina, nu? Ierarhiile teoretice si practice, constiente si inconstiente o sa ne joace si ele feste cateodata. De exemplu siguranta financiara si stabilitatea sentimentala se numara printre nevoile ce ar trebui indeplinite inainte de a intemeia o familie, insa dragostea nu tine intotdeauna cont de asta.

Inca sunt in autobuz. Ma gandesc la tramvaiul de acasa, la Maslow si la faptul ca am de scris un editorial despre Craciun azi. Toate se leaga, pentru ca de fapt incerc sa imi dau seama unde as putea pune Craciunul in piramida nevoilor in general. E bineinteles relativ. Pana anul trecut, Craciunul era unul din cele mai importante evenimente din An, nu atat pentru mine ca individ, cat pentru mine ca membru al familiei. Am recitit aseara editorialul de Craciun din 2008 si am realizat cu groaza ca nu am ce sa va spun in plus despre Craciun. Am spus totul inca de pe atunci, as putea foarte bine sa il republic anual ca sa va introduc in starea de spirit necesara.

Miros de cozonac proaspat si de brad verde, dragoste in suflet cand ne strangem in brate sub pretextul urarilor, colindelor si cadourilor. Uneori gust sarat de lacrimi pe obraz la amintirea celor dragi ce nu mai sunt printre noi. In fine, o puzderie de amintiri frumoase din vremea copilariei. Mottourile de astazi consfintesc aceasta perceptie pe care am avut-o (si inca o mai am) asupra sarbatorii ca atare.

Ma intorc insa acum la orele diminetii. Targurile de Craciun in Viena au fiecare ceva specific. Cele foarte mari, cum sunt la Primarie si la Schonbrun, au standuri relativ comune si foarte comerciale. Cele mai frumoase sunt insa micute si specializate pe fel de fel de minunatii lucrate manual, pentru Craciun si nu numai. In Bucuresti au aparut recent targuri, pline cu vin fiert si mititei, kurtos kolacs si alte bunatati care gadila narile. Deocamdata la noi predomina mancarea si fel de fel de produse colorate si stralucitoare din import. Doar cateva locatii fac exceptie, sper insa ca in timp ne vom regasi mestesugurile si mestesugarii, ne vom invata copiii sa aprecieze si sa duca mai departe traditiile.

Brazii... in Viena erau proaspat taiati si aliniati pe Graben (o strada pietonala cu multe magazine in centrul orasului) si in parc la Karlsplatz, undeva intre intrarea la metrou si targul de Craciun. Desi o mare de oameni forfotea in jur, aproape nimeni nu se uita la brazi si nu parea interesat sa cumpere. Ma indoiesc ca le simteau macar mirosul. Nu pareau sa le dea mai multa atentie decat pietrelor de pe caldaram. Poate pentru ca e o zona turistica, iar oamenii care au nevoie de brad isi cumpara din alta parte, din apropierea caselor lor. Mi-am amintit ca brazii miroseau la fel de frumos si in piata Domenii, insa acolo isi gaseau relativ repejor un camin.

In general multe lucruri par a se asemana zilele astea intre Bucuresti si Viena, in sensul ca ambele orase sunt pline de nimicuri de vanzare pentru tot consumatorul, de o stare de agitatie si de anticipatie Craciuniana. Diferenta net favorabila Bucurestiului este ca nu umbli bezmetic ca se inchide totul la ora 6 si e inchis duminica.

Insa in afara de asta se mai insinueaza cateva fine diferente, atunci cand vine vorba de atmosfera.

In Stadtpark se aude un acordeon, la care canta un compatriot. Nu stiu al cui, al cuiva din orasul asta cosmopolit. As fi tentata sa cred ca e compatriotul meu, insa poate fi la fel de bine ungur, sarb, rus, italian, orice... Insa in autobuz este liniste. Imi aud gandurile, care ma conduc iar in tramvaiul din Bucuresti. De obicei in perioada asta a anului canta cate un acordeon sau ceva copii ai strazii. Falseaza ceea ce probabil ar vrea sa fie colinde, dar lor nu le pasa. Ii gasesti in fiecare mijloc de transport. Daca ai ghinionul sa mergi mai mult, iti canta chiar mai multi, iti fac creierul oarecum varza pana la destinatie. In Viena acordeonul suna altfel si nu urca cu tine in tramvai, autobuz sau metrou. Cantecul este perfect incadrat in peisaj si creeaza chiar o atmosfera romantica.

Urmeaza apoi aromele emanate de tonele de mancare in curs de pregatire pentru Craciun. Alta diferenta. In Bucuresti aromele emana din blocuri, pregatirile sunt facute de gospodine pentru familiile lor. In Viena mirosurile plutesc in jurul restaurantelor, iar pregatirile sunt facute pentru clienti. Lumea nu se aduna pe la parinti, prieteni sau nasi, ci se intalneste frumos cu familia la restaurant. Fara deranj, fara stres, nu stiu insa cu cata emotie si cu cata traire, pentru ca nu am inca experienta unei astfel de reuniuni.

Si iata ca ajung, ca de obicei abia spre final, la subiectul editorialului de astazi. Oare ce (mai) sarbatorim de Craciun?

Anul acesta perioada premergatoare Sarbatorilor m-a prins departe, vin acasa numai cu o zi inainte. Voi avea timp sa fac doar cozonacii, asa ca am incercat in schimb sa ma pregatesc mai bine sufleteste. Mi-am propus sa impartasesc cu voi in editorialul acesta si altceva decat nostalgia mirosurilor, asa ca m-am mobilizat sa citesc despre semnificatia spirituala a Craciunului. Poate ca era timpul, avand in vedere ca in copilarie nu am aflat mare lucru despre asta. Stiam ca era un brad mare, un Mos rosu cu probleme de identitate (Gerila / Craciun), cadouri si cantece frumoase, mancare buna, hainute noi si imbratisari multe. Si mare bucurie peste tot in jur.

Am cautat date despre semnificatia religioasa, legatura dintre nasterea Domnului si Sarbatoarea Craciunului. Am intrat pe Wikipedia si mi-a parut rau foarte repede. Am vazut cat de recent e totul, cat de tarziu s-au nascut traditiile si cate de putina vreme ne-a trebuit sa le percepem ca fiind „din strabuni”. Am aflat ca pana si data e oarecum conventionala. Obiceiul cu bradul a aparut tarziu, pare a fi de origini pagane si nici macar nu e peste tot brad. Mos Craciun de asemenea nu prea are legatura cu Nasterea Domnului (stiam deja ca rosu l-a facut Coca Cola). Pe scara istoriei totul e relativ. Am hotarat sa inchid repede faza de documentare si sa revin la cea de perceptie.

Incercand sa ma reculeg si sa revin la semnificatia religioasa, mi-am pus o alta intrebare: de ce serbam atat de pompos si cu bucurie numai ziua Lui de nastere? De ce oare cand vine ziua de nastere a mamei sau a tatalui meu (amandoi dusi dintre noi) nu imi vine nici sa cant si nici sa sarbatoresc, ci mai degraba sa aprind o lumanare, sa spun o rugaciune si sa vars o lacrima? De unde asa o diferenta de perceptie? Si pentru ei ar trebui sa ne bucuram in ziua in care s-au nascut, pentru ca fara aceasta zi noi nici nu am fi pe lume. Oare care din reactii e mai stranie – cea de intristare sau cea de bucurie?

Am inchis repede si capitolul asta, pentru simplul motiv ca am revenit la Maslow. Pe scara nevoilor mele Craciunul este foarte aproape de baza. Asa ca am hotarat sa imi regasesc starea de spirit, sa ma bucur de acest sezon al bucuriei si al indepartarii grijilor din calea mea si a prietenilor mei. I-am multumit lui Dumnezeu pentru ca exista si manipulare pozitiva pe lume. Iar anul acesta de Craciun invatatura imi va fi ca ziua de nastere este motiv de bucurie, indiferent daca sarbatoritul mai este sau nu printre vii.

Iar voua am sa va fac cadou, de ziua Lui de nastere, un indemn ce poate parea contradictoriu, dar nu este. Il putem incadra in categoria ‚traieste clipa, dar nu uita ca timpul le rezolva pe toate’. Are doua parti, prima fiind rupta dintr-o urare scrisa cu multa vreme in urma de multiubita mea mama, intristata de tendinta mea de a amana anumite lucruri... A doua parte cred ca o va recunoaste toata lumea – un refren foarte popular al celor de la Voltaj.

Mesajul meu: prioritizati cu intelepciune. Nu lasati Craciunul sa va intre in casa si in suflet numai o data pe an, pentru ca la urma urmei e o stare de spirit. Bucurati-va in fiecare zi cate putin, nu amanati sa zambiti. Pe cei egoisti ii indemn sa inceapa sa daruiasca mai mult, ca sa vada ca exista satisfactii nebanuite in afara propriei persoane. Pe cei ce se sacrifica prea mult, ii indemn sa inceapa sa se gandeasca la egoism ca la o forma deghizata de altruism. Pentru ca in piramida individuala a nevoilor, este obligatoriu necesar ca voi sa fiti fericiti, inainte sa capatati abilitatea de a darui fericire celor din jur. Nu va neglijati sanatatea (fizica si spirituala), pentru ca e singurul lucru care conteaza cu adevarat in orice moment din viata.

Viata-i cu surprize – bucurii, necazuri,
Sa o luati cum este, sa nu faceti nazuri,
Anii trec prea iute, nu-i puteti opri,
Nu spuneti ca altii: ‚e si maine-o zi’!

Si totusi...

Am sa trec si peste asta
Ce va fi va fi;
Am sa spun iar „asta-i viata,
E si maine o zi!”

Craciun Fericit si La Multi Ani!

Georgina