Motto: numai astazi nu e maine si doar maine nu-i poimaine! (din intelepciunea populara romaneasca, categoria “iarna nu-i ca vara”)
Astazi am baut patru tipuri de sampanie. Cate un pahar din fiecare, cu masura adica. Bune toate.
Astazi este 30 decembrie. Maine va fi 31, deci ultima zi din an. S-a terminat si cu 2011. De poimaine vom intra in prima zi a ultimului an din scurta viata a omenirii. Asta daca e sa ne luam dupa mayasi. Adica putem spune ca poimaine va fi inceputul sfarsitului.
Ceea ce probabil e un rau necesar. Pentru ca orice sfarsit reprezinta un nou inceput.
Sa luam de exemplu cele patru pahare de sampanie. Primul a marcat plecarea sefului meu. Care a fost un sef exceptional (si va mai fi – insa pentru altii....). Ce o sa faca in continuare? Se va indrepta catre un nou inceput. O noua etapa de cariera, o noua etapa de viata personala (ca deh, oricat am incerca noi sa ne mintim ca nu e asa, se influenteaza fantastic una pe cealalta!). O noua etapa de vacanta, de exercitiu intelectual, fizic si asa mai departe.
Al doilea si al treilea pahar (la distante relativ scurte) au fost inchinate in cinstea unor sfarsituri oarecum mai banale – unul de an calendaristic, altul de training. Paharele au fost ridicate in semn de tranzitie catre ce va urma. Ce va urma? Pai ... urmarea. Urmatorul an, urmatorul cursant, urmatorul rege... Regele a murit, traiasca regele! Spirala (... - sfarsit - inceput – sfarsit - inceput - ...) este atat de veche precum eterna dilema cu oul si cu gaina.
Al patrulea? Cred ca pur si simplu a venit firesc, oarecum legat de celelalte trei. A fost o zi de sampanie, o zi de sarbatoare, nu stiu sigur de ce sarbatoresc, insa spiritul conteaza! Si spiritul de azi a fost de anticipatie, de sarbatoare, de bucurie, de zambete si de stare „am sa trec si peste asta, ce va fi, va fi: am sa cant iar asta’i viata, e si maine o zi!” (complimente celor de la Voltaj, bineinteles...)
Pai atunci de ce oare ne stresam si ne agitam atat cand se sfarseste ceva? Poate pentru ca este dificil sa ne despartim de orice este familiar, sa parasim cercul nostru de confort. Atunci cand decizia de schimbare sta in mainile noastre, cand trebuie sa alegem ceva de bunavoie, avem tendinta sa ne stresam, sa ne codim, sa ne intrebam de mii si mii de ori „dar daca?...” Ne e teama ca vom alege ceva gresit, ca o sa regretam ulterior, ca o sa ne dorim sa fi apucat pe cealalta cale. Ce e greu de inteles este ca indiferent ce cale alegem, mereu o vom regreta pe „cealalta”. De ce? Pentru ca viata nu e dreapta, lina, plina de parfum de trandafiri fara spini. Pe orice cale purcedem, la un moment dat vom fi loviti, vom fi raniti, ne vom dori sa ne intoarcem din drum. Si vom compara mereu cu ‚celalalt drum’, cel din imaginatia noastra, care insa nu avea spini (pentru ca asa e in imaginatie – roz si senin). Ce uitam insa sa ne amintim este ca la momentul alegerii, calea pe care am apucat deja chiar a parut mai buna decat ‚cealalta’. Asa ca nu vom sti niciodata daca ‚cealalta’ nu ar fi fost chiar mai rea. Comparam mereu realitatea cu imaginatia si trebuie sa recunoastem ca prima pierde aproape mereu. Pe nedrept cel mai probabil...
Alta poveste este insa cand schimbarea este externa si inevitabila, deci nu este ceva ce putem alege. De multe ori genul asta de schimbari le imbratisam cu o combinatie de teama si speranta, insa aproape niciodata nu avem regrete ulterioare. Cel mai probabil pentru ca nu ne putem auto-invinovati pentru consecinte. Cand dam vina pe altii nu e chiar asa grav si complicat. Ciudat? Poate... insa straniu de adevarat. Asta ar putea fi chiar o explicatie pentru dictaturile care au succes in tari cu populatie numeroasa – este mai simplu sa controlezi masele daca le dai o directie, fara sa lasi loc la prea mult cuget si prea multe procese de constiinta. Nu zic ca e bine, ci doar ca nu e foarte greu. Oamenii isi accepta destul de usor ‚soarta’ atunci cand exista o explicatie rationala si un tert vinovat pentru tot ce nu merge bine.
Iata ca ma apropii de sfarsit si nu as putea spune ca am avut un subiect. Ce exista cu siguranta este: un nou an inainte - 2012. Ce ne va aduce? V-am spus deja: sfarsitul lumii! O multime de crize paralele, concomitente si perpendiculare, cu si pe fel de fel de domenii – financiar, industrial, comercial, social, politic, bugetar, cultural, religios, moral si asa mai departe.
Unde e inceputul? Tot acolo. Nu de alta, insa nu am pomenit inca sfarsit independent si irevocabil. Trebuie sa nasca ceva din fiecare final. Oare ce?... Aveti putintica rabdare, pentru ca cel mai probabil vom fi aflat deja la anul pe vremea asta, cand vom inchide 2012. Privind cu speranta spre 2013.
Pana atunci eu zic sa facem curatenie, sa punem mancarea si bautura pe masa, sa ne imbratisam familia si prietenii, sa aprindem ceva artificii, sa mai turnam un pahar de sampanie si sa ne bucuram. Sa ii uram bun venit micutului 2012, asa pesimist plin de speranta cum pare sa fie.
LA MULTI ANI!
Georgina
