Friday, March 31, 2017

FĂRĂ CUVINTE



Cuvintele în astă seară mi-au fugit de tot
Aș vrea să-ți spun ceva frumos, însă nu pot
Mi-e inima prea plină și trecutul greu
‎Simt că aștepți ceva ce cred că nu am eu...

Îmi pare că sunt slab pentru că simt
‎Prefer să strâng din dinți și să mă mint
Te explorez totuși flămând să te cunosc
Și mă opresc... știind că n-are rost!

‎Dar tu mă strângi în brațe și nu mai suntem doi
Adorm apoi zâmbind, visez prin ochii tăi,
Ne trezim fără teamă, puternici și senini,
Cu sufletele trupuri... 
și iarăși ne iubim.




Sunday, March 12, 2017

LUNA



Luna plină de mister
Urcă’ncetișor pe cer
Se strecoară luminoasă
Pe pernă, la mine’n casă.

Mă întorc și eu alene
Și o privesc printre gene
Mă mir cât e de frumoasă
Chiar bătrână și sfătoasă.

Simplă viața ei îmi pare
Mă întreb… chiar este oare?
Captivă pe o orbită
Neumblată, nevorbită…

Cum de nu se plictisește
Când de fapt se învârtește
Pe același drum bătut
De când oare… nu-i prea mult?

Și totuși eu îi zâmbesc
Pentru mine e firesc
Să o știu acolo sus
Unde încă n-am ajuns.

Mă face să mă gândesc
Că de-acolo de privesc
Sunt atât de mititică…
Nici măcar cât o furnică!

Ea mă vede noaptea’n somn
Cum zâmbesc goală când dorm
Și probabil crede sincer
Că sunt dulce ca un înger.

Habar n-are că apoi
Mă trezesc și mă înfoi
Mă îmbrac și îmi spăl fața
Și îmi iau la trântă viața!

Însă e mai bine-așa
De ce s-o încurc pe ea?
Mai bine o las să creadă
Că e pace în ogradă.

Nu e deloc treaba mea
Să îi tulbur liniștea
Să o fac să se agite
Să caute noi orbite…

Că mi-e dragă luna mea
Monotonă cum e ea
Luminoasă și blajină.
Dorm bine când e senină!


Friday, March 10, 2017

Flacăra



Când o să înțelegi că nu contează
De câte ori m-alungi și plec acasă?
Viața de știi să o trăiești din plin
E fascinantă și când bei pelin.

Când iubești sincer nu vrei răzbunare
Nici să arăți că tu ești cel mai tare
Dragostea nu e reciprocitate la cântar
Ci flacăra cea blândă dintr-un felinar.

Așa că plec. Deși știu foarte bine
Că sufletul nu-mi râde fără tine
Și visele oricum mă vor trăda
Noaptea la tine mă vor căuta.

Când mă trimiți departe eu mă duc
Când mă chemi înapoi iar te seduc
Când nu vrei să mă vezi dispar ușor
Când îți e dor revin încetișor.

Când ai nevoie să mă simți aproape
Fără prea multe vorbe îndulcite’n șoapte
Ajunge să trimiți un semn până la mine
Și îmi aduc tăcerea lângă tine.

Când o să înțelegi că nu contează
De câte ori m-alungi și plec acasă
Ai să fii liber să mă iei așa cum sunt:
Flacăra felinarului tău pe pământ!


Wednesday, March 1, 2017

MĂRȚIȘORUL ZILEI


Moto: Lucrurile se înţeleg la marginea cuvintelor, şi cuvintele nu sunt de ajuns ca să le inţelegi: e nevoie de har. Tudor Arghezi

1 martie, seara târziu.

A fost o zi lungă. M-am așezat extenuată pe o margine de bancă dintr-o stație de autobuz, curioasă dacă o să mai treacă vreunul la o oră atât de târzie.

Ieșea multă lume de la concertul lui Gheorghe Zamfir. Eu tocmai mă despărțisem mai întâi de Jezebel, apoi rând pe rând de prietenele cu care fusesem la concertul ei.

Dintr-unul din grupurile respectabile care se revărsau spre bulevard s-a desprins o Doamnă cu o căutătură prietenoasă spre șugubeață și m-a întrebat din priviri dacă poate să se așeze lângă mine. I-am răspuns tot în tăcere ‘bineînțeles, vă rog!’, moment din care m-a adoptat victorioasă și și-a invitat și cele două prietene însoțitoare să se distribuie uniform pe aceeași bancă ospitalieră, care s-a dovedit a avea fix patru locuri.

Spun că m-a adoptat, pentru că imediat ce m-a învăluit protector cu prezența sa, am beneficiat de zâmbet și conversație de o calitate excepțională, până la sosirea autobuzului și apoi în continuare până aproape de destinație. M-a invitat să o întreb câți ani are și mi-a răspuns pe nerăsuflate: ‘Merg pe 100, dar încă n-am ajuns acolo…’

Nici acum nu îmi dau seama cum au încăput în minutele pe care le-am petrecut împreună atâtea glume și cugetări înțelepte pe aproape toate temele importante ale momentului – vârstă, profesie, familie, cultură, educație, viitor, medicină, prăjituri, cercuri sociale – și încă am senzația că nu am cuvinte să cuprind tot ceea ce mi-a intrat în suflet pe traseu.

Apoi, când mai erau câteva secunde până la despărțire, a băgat mâna în geantă și… a scos de acolo un Mărțișor. Pentru mine! Am băgat și eu mâna în (propria!) geantă și am scos… o cutie cu bomboane. Pentru ea.

Când am ajuns acasă mi-am dat seama că Doamna avea fix dublul vârstei mele. Ceea ce m-a făcut automat să mă gândesc la partea plină a paharului – mai am cel puțin încă pe atât în față. Și toate șansele din lume să îi urmez exemplul – zâmbet și spirit tânăr, concert la Sala Palatului și savarină la Liliana de Mărțișor, la 85 ani! Și am să păstrez și eu un șnuruleț ‘de rezervă’ în geantă, alături de ruj roșu, cremă de mâini și parfum cu aroma de mosc alb sau iasomie.

Sper că i-am îndulcit seara, pentru că ea tocmai a așezat o glazură de ciocolată cu marzipan și multă frișcă peste orice mă așteaptă de mâine încolo!

La mulți ani tuturor!
Georgina